Diverse

Peștera cu sistem de iluminare și monitorizare.

Pestera cu sistem de iluminare si monitorizare

România are o nouă destinație turistică spectaculoasă

Județul Bihor are o nouă destinație turistică spectaculoasă la mai puțin de 30 de kilometri de Oradea: un circuit de cinci kilometri în comuna Drăgești, care poate fi parcurs la pas de turiști, anunță Consiliul Județean Bihor.

Circuitul cuprinde două peșteri: Peștera Stracoș, amenajată și deschisă publicului larg, și Peștera Tășad, deschisă doar pentru speologie.

Totodată, au fost amplasate două puncte de observare, locuri de popas, inclusiv un spațiu special amenajat în jurul Peșterii Stracoș, cu un pod suspendat și un traseu tip Via Ferrata de dificultate mică.

„Știm cu toții că județul nostru are un potențial turistic foarte important, iar Consiliul Județean Bihor și-a propus să îl valorifice. În acest sens, în parteneriat cu ANANP și cu primării, Consiliul Județean realizează mai multe proiecte pentru dezvoltarea infrastructurii turistice.

Județul nostru are o nouă peșteră vizitabilă la doar 30 de minute distanță de orașul Oradea. Acest lucru se întâmplă la 12 ani distanță de la amenajarea ultimei peșteri vizitabile din Bihor”, a precizat Mircea Mălan, vicepreședintele CJ Bihor.

Peștera Stracoș va putea fi vizitată începând de sâmbătă, 18 mai 2024. Pentru început, cei care doresc să o viziteze trebuie să se programeze telefonic.

Peștera Stracoș este dotată cu un sistem de iluminare și monitorizare. În mai multe puncte din interior sunt montați senzori care măsoară nivelul de CO2, temperatură, umiditate și curenți. Totodată, la intrare există un sistem care contorizează intrările și ieșirile. Peștera este alimentată cu energie electrică verde 100%, de la panourile fotovoltaice amplasate în apropiere. Valoarea totală a proiectului este 11.158.155,09 lei, cu TVA, 100% nerambursabilă.

Sursa: https://www.antena3.ro/actualitate/inedit/pestera-romania-destinatie-turistica-bihor-709649.html