Încep înscrierile la creșă și grădiniță pentru anul școlar 2024-2025
Anul acesta, la stat, vor avea prioritate copiii de 4 si 5 ani, pentru că grupa mijlocie și cea mare au devenit obligatorii. Mii de părinți se luptă să prindă un loc la stat. Aşa cum ne-am obişnuit, nici anul acesta nu sunt suficiente locuri, iar mulți merg cu noaptea în cap la coadă ca să fie siguri că reușesc să depună dosarul. Întrecerea pentru un loc la o creşă sau grădiniţă de stat este acerbă, mai ales că la instituţiile de învățământ de stat părinții plătesc doar mesele copiilor. În schimb, la o gradiniţă privată ajung să scoată din buzunar câteva mii de lei bune.
O analiză recentă arătă că municipiul Cluj-Napoca are cel mai scump tarif mediu lunar, de 2.270 de lei, urmat de București, cu 2.200 de lei.
Calendarul înscrierilor la creșă și grădiniță
Așadar, pentru copiii care vor fi înscriși pentru prima dată, procesul demarează astăzi. Iar, potrivit metodologiei și calendarului elaborate de Ministerul Educației, în prima etapă se vor afișa listele copiilor deja înscriși, alături de locurile libere.
Rezultatele primei etape se vor afişa peste 2 săptămâni şi jumătate, pe 14 iunie. Apoi, cea de-a doua etapă de înscriere are loc între 17 iunie şi 5 iulie. Tot pe 5 iulie, vor fi anunțate ultimele locuri rămase libere. Apoi între 19 şi 29 august are loc etapa de ajustări, adică înscrierea copiilor care nu au fost înscriși în primele două etape sau care nu au participat la înscriere.
Sursa: Antena3.ro