Stiri Internationale

Ziua Internațională a Copilului nu este sărbătorită pe 1 iunie.

Ziua Internationala a Copilului nu este sarbatorita pe 1 iunie

Ziua Copilului, celebrată pe 1 iunie, este o zi importantă dedicată nu doar bucuriei și celebrării copiăriei, ci și reflectării asupra responsabilităților noastre colective față de protecția și promovarea drepturilor tuturor copiilor.

Ziua Copilului, sărbătorită pe 1 iunie, este o zi dedicată celebrării copiilor și promovării drepturilor și bunăstării acestora.

Ziua Copilului își are originea în conferința de la Geneva din 1925. În urma acestei conferințe, mai multe țări au început să celebreze Ziua Copilului.

Totuși, data de 1 iunie a devenit oficial recunoscută la nivel internațional începând cu anul 1950, când Federația Democratică Internațională a Femeilor a propus această zi pentru a atrage atenția asupra nevoilor copiilor și pentru a promova respectarea drepturilor acestora.

În România, Ziua Copilului este sărbătorită pe 1 iunie cu evenimente speciale dedicate copiilor. Școlile, grădinițele și diverse organizații organizează activități precum spectacole, concursuri, jocuri și ateliere de creație. De asemenea, multe parcuri și spații publice găzduiesc evenimente speciale pentru copii, iar autoritățile locale și centrale deseori implică în organizarea și susținerea acestor evenimente.

Ziua Copilului este, de asemenea, un prilej pentru a reaminti importanța respectării și protecției drepturilor copilului, așa cum sunt enunțate în Convenția ONU cu privire la drepturile copilului. Aceasta include dreptul la educație, sănătate, joacă, protecție împotriva abuzurilor și exploatării, și dreptul de a-și exprima liber opinia.

Cele mai vechi mențiuni despre Ziua Copilului datează din 1856, când în statul american Massachusetts, pastorul Charles Leonard a organizat o slujbă specială pentru copii în luna iunie. Această zi a fost inițial denumită „Rose Day”, apoi „Flower Sunday” și în final „Children’s Day” (Ziua Copilului). A fost nevoie de aproape un secol pentru ca această zi dedicată copiilor să devină cunoscută la nivel mondial, potrivit wikipedia.org

Interesant este că Turcia a fost prima țară care a instituit oficial Ziua Copilului, stabilind această zi pe 23 aprilie în anul 1920. Mustafa Kemal Atatürk, fondatorul Turciei moderne, a oficializat această sărbătoare în 1929. Pe 23 aprilie, Turcia organizează festivaluri și invită copii din alte țări pentru a participa.

O organizație internațională înființată în 1945, apropiată de mișcarea comunistă – Federația Democratică Internațională a Femeilor – a decis în 1949, după o întâlnire la Moscova, că 1 iunie va fi, începând cu 1950, „ziua internațională pentru protecția copilului”. Astfel, din 1950, statele comuniste din Europa de Est și Centrală au început să sărbătorească Ziua Copilului pe 1 iunie.

La Adunarea Generală a Națiunilor Unite din 1954 a fost proclamată Ziua Mondială a Copilului, distinctă de Ziua Internațională a Copilului din blocul estic. Pe 20 noiembrie 1959, ONU a adoptat Declarația privind Drepturile Copilului, stabilind astfel 20 noiembrie ca Ziua Mondială a Copiilor. Multe țări celebrează această zi pe 20 noiembrie, deși 1 iunie rămâne mai populară. Ziua Copilului a fost instituită în China în 1956, iar copiii sub 14 ani primeau acces în Orașul Interzis. În Coreea de Nord, copiii au liber pe 1 iunie, dar participă la diverse concursuri și activități pregătite în avans. În timpul comunismului, „Kindertag” era sărbătorită pe 1 iunie în RDG și pe 20 septembrie în RFG. În Ungaria, ziua este marcată în ultima duminică din mai, în Serbia pe 20 noiembrie, iar în Bulgaria pe 1 iunie.

În Statele Unite, există o zi a copilului în luna iunie, dar nu este la fel de populară ca alte sărbători internaționale. În Mexic, „Día Del Niño” se ține pe 30 aprilie, când copiii participă la jocuri și serbări și confecționează piñatas umplute cu dulciuri.

1 iunie – este marcată în fostele republici sovietice, fostele state din Iugoslavia, fostele state comuniste din Europa Centrală și de Est, Coreea de Nord, Angola, Mongolia, China, Portugalia, Yemen și altele.

20 noiembrie – este sărbătorită în Franța, Canada, Grecia, Italia, Suedia, Elveția și alte țări.

25 decembrie – în 8 state africane.

20 septembrie – în Germania și Austria.

A doua duminică din februarie – în câteva state din Oceania.

A doua duminică din mai – în Marea Britanie și Spania.

Ziua Înălțării Domnului – în 3 insule.

1 octombrie – în 3 țări.

În România, în perioada comunistă, această zi era marcată prin serbări la grădinițe și școli, concursuri și excursii. Se organizau spectacole cultural-sportive în care copiii își exprimau recunoștința față de partid și conducător.

Elevii de liceu participau la concursuri și activități sub supravegherea oficialilor de partid. În primii ani ai sărbătorii, propaganda comunistă folosea 1 iunie pentru a glorifica Uniunea Sovietică și educația de tip sovietic.

Sursa: Antena 3