Diverse

Zilele de dezlegare la peşte în Postul Paştelui. Taina numărului 40 în Biblie.

Zilele de dezlegare la peste in Postul Pastelui. Taina numarului 40 in Biblie

Postul Învierii Domnului sau Postul Paştelui este cel mai lung şi aspru post dintre toate posturile mari de peste an. Spre deosebire de postul Crăciunului, care este mai permisiv în ceea ce priveşte zilele cu dezlegare la peşte, postul Paştelui este mai aspru şi are un număr foarte mic de zile cu dezlegare la peşte. Postul Paştelui ne aminteşte, prin durata lui, de postul lui Moise de pe Muntele Sinai, atunci când acesta aștepta să primească cuvintele lui Dumnezeu scrise pe lespezile de piatră ale Tablelor Legii. Astfel, creştinii postind timp de peste 40 de zile, se învrednicesc să primească pe Cuvântul lui Dumnezeu întrupat și născut din Fecioara Maria.

Când cade Paştele în 2024 şi câte zile libere vor avea românii

Postul Paştelui aminteşte de postul îndelungat al patriarhilor şi drepţilor din Vechiul Testament, în aşteptarea venirii Mântuitorului. Se observă repetarea numărului 40, care, în sens religios, are o semnificaţie aparte. Potopul lui Noe a durat 40 de zile şi 40 de nopţi. De asemenea, profetul Iezechiel a stat culcat 40 de zile pentru cei 40 de ani de nelegiuiri ai poporului iudeu. Primii regi ai poporului ales, David, Solomon, au domnit tot 40 ani, ca şi alţi regi sau judecători drepţi, precum Otniel, Debora şi Barac, Ghedeon, Eli, Ioaş.

Zilele cu dezlegare la peşte pentru credincioşi în Postul Paştelui 2024 Spre deosebire de Postul Crăciunului care este mai permisiv din punct de vedere alimentar, postul Paştelui nu are atât de multe zile cu dezlegare la peşte. Numărul de zile cu dezlegare la peşte pentru enoriaşi în Postul Paştelui este de doar două zile. Astfel că, creştinii ortodocşi au dezlegare la peşte de sărbătoarea Buna Vestire, pe 25 martie şi de sărbătoarea Intrării Domnului în Ierusalim, Floriile, pe 28 aprilie.

Sursa: