Tinerii români cu vârste între 18 și 35 de ani vor putea opta în mod voluntar pentru un stagiu plătit de pregătire militară
Consiliul Suprem de Apărare a Țării, întrunit joi, a cerut asigurarea cadrului legal prin care să se facă mai multe încadrări.
La final, tinerii se pot angaja ca soldați profesioniști sau vor intra în forțele de rezerviști.
„În ședința CSAT, una dintre principalele teme de discuție a vizat modalitățile prin care statul român ar putea crește numărul militarilor.
Militarii voluntari, ofertați cu șapte salarii pentru patru luni de pregătire
O variantă este stagiul voluntar pentru tinerii cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani. Timp de patru luni, tinerii care doresc să treacă prin acest stagiu de pregătire ar urma să primească, lunar, între 2800 și 3200 de lei.
La finalul acestui program, vor beneficia de încă trei salarii brute. Tot la finalul stagiului, participanții vor intra în completarea rezervei Armatei Române dar au și posibilitatea de a se angaja ca soldați profesioniști.
În acest moment, Forțele Armate ale României dispun de 68.000 de militari activi.
Responsabilii își doresc să ajungă până la 100.000 de militari, având în vedere evoluțiile complicate din apropierea granițelor țării noastre.
Evident, pentru asta este nevoie de bani. România și-a propus să atingă o țintă de alocare pentru Apărare de 2,5% din PIB, iar 20% din această sumă va merge către înzestrarea armatei”, a relatat corespondentul Antena 3 CNN, Radu Tiliță.
Sursa: Antena3.ro