Armele nucleare în Europa: o realitate strategică și controversată
În peisajul geopolitic al Europei, armele nucleare continuă să joace un rol central, fiind atât un simbol al puterii, cât și un factor de descurajare. În prezent, doar două state europene dețin oficial astfel de arme: Franța și Regatul Unit. Acestea nu doar că își mențin arsenalele, dar le și modernizează constant, consolidându-și poziția în cadrul alianțelor internaționale și în fața amenințărilor globale.
Franța: o doctrină de descurajare strict suficientă
Franța, singurul stat din Uniunea Europeană cu arme nucleare, dispune de aproximativ 290 de focoase nucleare operaționale. Acestea sunt distribuite între submarinele nucleare din clasa Triomphant, echipate cu rachete balistice M51, și rachetele nucleare ASMPA, desfășurate pe avioane de vânătoare. Strategia franceză se bazează pe o doctrină de descurajare strict suficientă, menținând un arsenal relativ mic, dar capabil să asigure o ripostă nucleară în caz de atac. Modernizările continue, precum dezvoltarea rachetei hipersonice ASN4G, subliniază angajamentul Franței de a rămâne un actor nuclear relevant.
Regatul Unit: o forță nucleară bazată pe submarine
Regatul Unit își concentrează întreaga capacitate nucleară pe submarinele din clasa Vanguard, echipate cu rachete balistice Trident II D5. Cu un arsenal estimat la 225 de focoase nucleare, Londra a anunțat intenția de a crește limita superioară a acestora la 260. Totuși, această expansiune nu implică o schimbare semnificativă a capacităților operaționale, ci mai degrabă o reafirmare a angajamentului său față de descurajarea nucleară.
Partajarea nucleară în cadrul NATO: o realitate controversată
Pe lângă Franța și Regatul Unit, mai multe state europene găzduiesc arme nucleare americane pe teritoriul lor, în cadrul strategiei NATO de partajare nucleară. Germania, Italia, Belgia, Țările de Jos și Turcia sunt implicate în acest program, depozitând focoase nucleare americane și participând la planificarea nucleară a alianței. Deși aceste arme aparțin Statelor Unite, utilizarea lor necesită aprobarea Washingtonului, ceea ce ridică întrebări despre suveranitatea statelor gazdă și implicațiile strategice ale acestui aranjament.
Ucraina: de la putere nucleară la dezarmare completă
După destrămarea Uniunii Sovietice, Ucraina a moștenit un vast arsenal nuclear, devenind temporar a treia cea mai mare putere nucleară a lumii. Totuși, în 1994, Ucraina a semnat Memorandumul de la Budapesta, renunțând la armele nucleare în schimbul unor garanții de securitate din partea Statelor Unite, Marii Britanii și Rusiei. Procesul de dezarmare s-a încheiat în 1996, iar decizia a fost considerată un pas important spre stabilitatea globală. Cu toate acestea, evenimentele ulterioare, precum anexarea Crimeei și invazia din 2022, au pus sub semnul întrebării valoarea acestor garanții.
Implicațiile strategice ale arsenalelor nucleare în Europa
Prezența armelor nucleare în Europa reflectă un echilibru fragil între descurajare și riscuri. În timp ce Franța și Regatul Unit își mențin arsenalele pentru a-și proteja interesele naționale și pentru a contribui la securitatea colectivă, partajarea nucleară în cadrul NATO adaugă o dimensiune suplimentară de complexitate. În același timp, decizia Ucrainei de a renunța la armele nucleare evidențiază dilemele legate de securitate și suveranitate, mai ales în contextul unor garanții care s-au dovedit insuficiente în fața agresiunii externe.
