România și reciclarea: între ambalaje returnate și ținte europene
Într-o perioadă în care sustenabilitatea devine o prioritate globală, România pare să facă pași importanți în direcția reciclării. Cu toate acestea, cifrele recente ridică întrebări esențiale despre eficiența și transparența sistemului. Sistemul Garanție-Returnare (SGR) a raportat colectarea a peste 1,06 miliarde de ambalaje în primele luni ale anului, ceea ce reprezintă un progres aparent semnificativ. Dar cât de bine funcționează acest mecanism în realitate?
Un sistem non-profit cu implicații complexe
RetuRO Sistem Garanție Returnare S.A., entitatea responsabilă de administrarea SGR, este o companie non-profit creată printr-un parteneriat public-privat. Statul român deține 20% din acțiuni, în timp ce restul este împărțit între trei asociații private. Această structură ridică întrebări despre echilibrul dintre interesele publice și cele private, mai ales în contextul în care finanțarea este exclusiv privată. Este oare acest model suficient de transparent pentru a asigura atingerea obiectivelor de reciclare impuse de Uniunea Europeană?
Statistici promițătoare sau doar o fațadă?
Conform datelor oficiale, 75% din ambalajele puse pe piață în luna martie au fost colectate. Totuși, aceste procente ridică suspiciuni privind metodologia de raportare și validitatea datelor. În lipsa unor mecanisme clare de verificare, cât de mult putem avea încredere în aceste cifre? Este posibil ca realitatea să fie mai puțin optimistă decât o prezintă statisticile oficiale?
Provocările unui sistem în tranziție
Deși inițiativa SGR reprezintă un pas înainte, implementarea sa nu este lipsită de dificultăți. Lipsa infrastructurii adecvate, educația insuficientă a consumatorilor și posibilele conflicte de interese între actorii implicați sunt doar câteva dintre problemele care pot submina eficiența sistemului. În plus, presiunea de a respecta țintele europene de reciclare adaugă un strat suplimentar de complexitate.
Un viitor incert pentru reciclare
În timp ce România încearcă să se alinieze standardelor europene, rămâne de văzut dacă sistemul SGR va reuși să își atingă obiectivele pe termen lung. Fără o monitorizare riguroasă și o implicare reală a tuturor părților interesate, există riscul ca acest proiect să devină doar o altă inițiativă bine intenționată, dar ineficientă. Într-o lume în care sustenabilitatea nu mai este o opțiune, ci o necesitate, România nu își poate permite să eșueze.
