Proviziile pe care toți românii trebuie să le aibă în casă în caz de război
Războiul din Ucraina menține riscurile de incidente ce pot afecta teritoriul și cetățenii României – este una dintre concluziile ședinței CSAT convocată de președintele Klaus Iohannis. Specialiștii au făcut o listă cu cei bine să aibă fiecare dintre noi în casă, în cazul unui eventual conflict armat. Astfel, în caz de război, ni se recomandă să avem, de exemplu, o sumă de bani pusă deoparte și provizii de mâncare și de apă. În plus, ar trebui să știm din timp care sunt locurile sigure în care ne putem adăposti.
Printre măsurile hotărâte din CSAT este una care ne spune ce ar fi de făcut în cazul unui eventual conflict armat. Specialiștii au întocmit o listă cu ce este bine să avem în casă, în caz de un eventual conflict, deși războiul din Ucraina nu este momentan foarte aproape de noi. Astfel, în caz de război, specialiștii ne recomandă să avem în primul rând bani puși deoparte și provizii cu mâncare și apă. Pe primul loc este apa, mai ales pentru cei care au deja boli diagnosticate. Ei trebuie să aibă pentru tratamentul lor o oarecare rezervă medicamentoasă și, desigur, alimentele conservate. În cazul unui conflict armat și în special al unui bombardament, trebuie să găsim un loc sigur unde să ne putem adăposti, fie adăposturile create special în acest scop, fie o casă cu subsol rezistent, fie locuri îndepărtate de marile orașe.
În București, de exemplu, există peste 4500 de adăposturi antiatomice și antiaeriene. Pe site-ul IGSU există lista adăposturilor de protecție civilă din toate județele și orașele României. În Capitală există aproximativ 165 de astfel de adăposturi în Sectorul 1, alte 340 în Sectorul 2, 150 în Sectorul 3, 160 în 4, încă 60 în Sectorul 5 și 300 în Sectorul 6. Un programator român a realizat o aplicație care permite identificarea adăposturilor antiaeriene din România. Utilizarea aplicației este gratuită și poate fi accesată la adresa adapostulmeu.ro.