Criza copiilor rămași în urmă: o realitate ignorată
În România, peste 8.000 de copii trăiesc o realitate dureroasă: ambii lor părinți sunt plecați la muncă în străinătate. Această statistică, deși aparent doar un număr, ascunde drame personale și sociale profunde. La sfârșitul anului 2024, conform datelor Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, 8.074 de copii se aflau în această situație, o scădere cu 821 față de septembrie același an. Dar ce înseamnă cu adevărat aceste cifre?
Majoritatea acestor copii, 7.440, sunt lăsați în grija rudelor de până la gradul IV, fără nicio măsură de protecție. Restul, mai puțin norocoși, ajung în sistemul de protecție specială, fie la asistenți maternali, fie în centre rezidențiale. Această realitate ridică întrebări serioase despre capacitatea statului de a gestiona un fenomen care afectează nu doar prezentul, ci și viitorul acestor copii.
Un fenomen mai amplu: părinți plecați, copii abandonați
Problema nu se limitează la copiii cu ambii părinți plecați. La sfârșitul lui 2024, numărul total al copiilor cu cel puțin un părinte plecat la muncă în străinătate era de 54.798, o scădere de la 58.007 în septembrie. Dintre aceștia, 38.761 sunt în grija rudelor apropiate, fără măsuri de protecție, iar 933 sunt în sistemul de protecție specială. Aceste statistici dezvăluie o problemă sistemică, în care statul pare să fie mai degrabă un spectator decât un actor activ.
Mai mult, 6.367 de copii provin din familii în care părintele unic susținător este plecat. Dintre aceștia, 5.635 sunt lăsați în grija rudelor, iar restul intră în sistemul de protecție. Aceste cifre arată că fenomenul migrației forțate de sărăcie și lipsa oportunităților afectează profund structura familială și socială a României.
Sistemul de protecție specială: o soluție sau o problemă?
La finalul anului 2024, 2.060 de copii rămași acasă se aflau în sistemul de protecție specială, o creștere cu 25 față de septembrie. Dintre aceștia, 362 erau în grija unui asistent maternal, 352 în centre rezidențiale, iar 1.250 la rude apropiate. Aceste cifre ridică întrebări despre eficiența și sustenabilitatea sistemului de protecție specială. Este acesta capabil să ofere un mediu stabil și sigur pentru copii sau doar maschează o problemă mai profundă?
În timp ce autoritățile raportează scăderi marginale ale numărului de copii afectați, realitatea din teren sugerează o criză care necesită mai mult decât statistici. Este nevoie de politici publice coerente, care să abordeze cauzele profunde ale migrației economice și să ofere sprijin real familiilor afectate.
Consecințele ignorării unei generații
Impactul asupra acestor copii este devastator. Lipsa părinților în momentele critice ale dezvoltării lor emoționale și sociale poate duce la traume pe termen lung, dificultăți de integrare socială și chiar probleme de sănătate mintală. În plus, povara cade adesea pe umerii rudelor, care, de multe ori, nu au resursele necesare pentru a oferi un mediu adecvat.
Într-o societate care se confruntă deja cu provocări economice și sociale majore, ignorarea acestei probleme nu este doar o neglijență, ci o amenințare directă la adresa viitorului. Copiii de astăzi sunt adulții de mâine, iar lipsa de intervenție acum poate avea consecințe grave pentru întreaga societate.
