Ora la care luăm micul dejun poate influența semnificativ durata și calitatea vieții noastre, avertizează un celebru medic cardiolog.
Cina consumată târziu ar putea duce la creșterea în greutate și știm că obezitatea crește riscul unei persoane de boli de inimă. „Pentru a pierde în greutate, cel mai bine este să încercați să nu mâncați seara târziu. Postul intermitent poate ajuta în acest sens. Obiectivul de a termina de mâncat până la ora 17:00 sau 18:00 poate fi un obiectiv bun”, a declarat Dr. Mary Branch, medic în Statele Unite ale Americii.
Medicul ia micul dejun zilnic la ora 07:45 dimineața. „Ajută la inițierea ritmului meu circadian pentru ziua respectivă. O masă înainte de a lucra poate ajuta la eficiență și productivitate. Creierul tău are nevoie de energie pentru a funcționa bine”, spune Dr. Branch.
Medicul cardiolog transmite că alegerea orei nu este întâmplătoare pentru că persoanele care iau micul dejun înainte de ora 08:00, dar nu mai mănâncă nimic după ora 18:00 au șanse mai mici să dezvolte boli de inimă. În plus, variația mai mică a orelor de mic dejun va duce la pierderea în greutate. „Este bine să mâncați la aceleași ore dacă vă doriți să pierdeți în greutate”, „A mânca prea devreme nu este o problemă”, spune dr. Branch. „Totul depinde de rutina ta. Dacă lucrezi la 6 dimineața, este bine să mănânci devreme”.
Încercați să păstrați consecvența, dacă este posibil, așa cum face Dr. Branch. „Un mic dejun cu proteine și mai puține grăsimi este ideal”, spune dr. Brnach. Unele dintre celelalte idei preferate ale ei includ: albusuri de ou omletă, şuncă de curcan, pâine integrală sau o brioșă englezească cu avocado. „Încercați să reduceți zahărul”, spune dr. Branch. E important şi să limitaţi grăsimile și să evitați alcoolul.
Sursa: Antena 3