Un teren de lângă Dej a devenit scena unei descoperiri șocante, când polițiștii din cadrul Poliției municipiului Dej au găsit cadavrul unei femei dispărute în urmă cu trei zile. Poliţiştii clujeni au descoperit, miercuri, pe un câmp de lângă municipiul Dej cadavrul unei femei, din oraş, care fusese dată dispărută în urmă cu trei zile, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean. „La data de 21 februarie a.c., în jurul orei 12:30, pe un teren viran din cartierul Ocna Dej, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Dej au descoperit cadavrul unei femei. Din verificările preliminare efectuate în cauză s-a constatat că este vorba despre femeia din municipiul Dej, sesizată ca fiind plecată voluntar, din data de 18 februarie”, se precizează în informarea transmisă de către reprezentanţii IPJ Cluj. Potrivit sursei citate, în cauză sunt derulate cercetări pentru infracţiunea de ucidere din culpă, urmând a fi efectuată expertiza medico-legală, în vederea stabilirii cauzei decesului. Femeia dispărută avea vârsta de 38 de ani Femeia a fost dată dispărută de familie după ce a plecat voluntar de acasă, duminică după-amiază, însă nu a mai revenit la domiciliu.