„`html
Motivul eliminării unui articol controversat din legea pensiilor explicat de fostul ministrul al Muncii, Marius Budăi
Marius Budăi, fost ministrul al Muncii, a explicat motivul pentru care un articol devenit controversat în legea pensiilor a fost eliminat imediat pentru a nu speria pensionarii României.
Un document controversat referitor la normele de aplicare pentru noua lege a pensiilor a creat panică şi mai multe semne de întrebare în rândul populaţiei.
Este vorba despre articolul care vizează recalcularea pensiilor şi care spune că dacă rezultă un cuantum al pensiei mai mic decât cel aflat în plată, se acordă cuantumul și numărul de puncte rezultate în urma recalculări.
În acest context, pensionarii României au început să se întrebe dacă potrivit acestor norme nu cumva vor primi o pensie mai mică după aceste recalculări.
Întrebat despre această controversă, Marius Budăi, fost ministrul al Muncii, a adus o serie de clarificări: „În urma recalculării nu scade nicio pensie. Pentru cetăţenii care nu ştiu, normele de acte sunt acele acte emise de ministere în urma aprobării unei legi în Parlament. Sunt acte normative care prevăd, cu exemple clare, ceea ce se va întâmpla și foaia de parcurs următoare în vederea aplicării unei legi. De menționat este că normele acestea sunt publicate în transparență decizionale. Asta este rolul dezbaterii, transparența decizională. Nu exista niciun risc de scădere a unei pensii, pentru că avem foarte, foarte clar în lege articolul 144, alineatul 6 care ne spune foarte clar că nu, nu va scădea pensia.”
Articolul 111 a fost eliminat, pentru a nu mai crea această confuzie.Articolul 125 alineatul 2 spune: „în situația în care, urmare recalculării drepturilor de pensii, conform alineatului 1 la acest articol 125 din valorificarea venitului total realizat, unde venitul total lunar realizat în conformitate cu noua lege a pensiilor cuprinde inclusiv sporurile cu caracter nepermanent şi vorbim aici de acele sporuri care nu au fost luate în bază de calcul până în acest moment, sporuri care nu făceau parte din anexa 15 din legea 263, prevăzut la articolul 1, rezultă un cuantum al pensiei mai mic decât cel aflat în plată se acordă numărul de puncte rezultate în urma recalculării în cuantumul în condițiile articolului 144 alineatul 7, articol care spune foarte, foarte clar că pensia nu va scădea. Vreau să asigur încă o dată că nu va scădea nicio pensie, iar acel articol a fost eliminat.
„Recalcularea pensiei merge mai departe. Iar publicarea în transparență aduce o siguranță că acest guvern condus acum de Marcel Ciolacu îşi dorește ca această lege a pensiilor să intre în vigoare la timp”, a spus Marius Budăi, fostul ministrul al muncii la Antena 3 CNN.
Sursa
„`