Educatoarea care a terorizat copiii la o grădiniţă din Popeşti-Leordeni a fost reținută pentru 24 de ore. Femeia ar putea fi pusă sub acuzare pentru rele tratamente aplicate minorilor. Femeia în vârstă de 24 de ani a fost reținută pentru 24h și are acum calitatea de suspect în acest dosar. Educatoarea s-a prevalat de dreptul la tăcere și nu a dorit să dea nicio explicație în fața anchetatorilor sau să își motiveze în vreun fel atitudinea pe care a avut-o față de copii. ”În urma activităților specifice procedurale, polițiștii de investigații criminale din Popești-Leordeni au extins cercetările cu privire la săvârșirea a 10 infracțiuni de purtare abuzivă. În urma probatorului administrat, polițiștii din Popești-Leordeni au dispus măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de femeia de 24 de ani, bănuită de comiterea faptelor investigate, urmând ca în cursul zilei de 23 februarie a.c., aceasta să fie prezentată procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu, cu propuneri legale. Cercetările sunt continuate în cadrul dosarului de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de rele tratamente aplicate minorilor și purtare abuzivă, urmărirea penală fiind efectuată sub supravegherea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu”, au transmis polițiștii de investigații criminale din Popești-Leordeni.