Institutul de Științe ale Educației: O revenire necesară sau o simplă formalitate?
Într-un context educațional marcat de incertitudini și provocări, ministrul Educației, Daniel David, a anunțat reînființarea Institutului de Științe ale Educației (IȘE), o decizie care ridică întrebări esențiale despre viitorul educației bazate pe dovezi în România. Această inițiativă, descrisă drept o „motivație reparatorie istorică”, vine într-un moment în care sistemul educațional se confruntă cu presiuni economice și sociale semnificative.
Potrivit ministrului, IȘE va deveni „principalul motor” pentru implementarea unei educații validate științific, înlocuind abordările bazate pe opinii insuficient informate sau pseudoștiință. Dar cât de realistă este această ambiție, având în vedere istoricul tumultuos al institutului și contextul actual al politicilor publice?
Un trecut complicat: lecții din istoria Institutului
Fondat inițial în 1956 sub egida Academiei Române, Institutul de Psihologie, precursorul IȘE, a fost un simbol al dezvoltării științifice în România. Totuși, anii ’70 au marcat începutul declinului său, când regimul comunist a început să persecute psihologia, considerând-o incompatibilă cu ideologia „omului nou”. În 1982, institutul a fost desființat, iar impactul acestei decizii a fost resimțit profund în domeniul educației și cercetării.
După Revoluția din 1989, institutul a fost reînființat, dar reorganizările administrative și constrângerile financiare au limitat semnificativ capacitatea sa de a influența politicile educaționale. În 2019, acesta a fost transformat într-o unitate subordonată Ministerului Educației, pierzându-și autonomia și relevanța inițială.
Promisiuni mari, resurse limitate
Reînființarea IȘE vine cu promisiuni ambițioase: realizarea de studii independente, avansarea cunoașterii și fundamentarea deciziilor de politici publice. Totuși, aceste obiective sunt condiționate de depășirea „blocajelor economico-financiare” actuale. Într-un sistem educațional subfinanțat, cum va reuși IȘE să își îndeplinească misiunea fără un impact bugetar semnificativ?
Mai mult, reorganizarea institutului implică preluarea activităților Centrului Național de Politici și Evaluare în Educație (CNPEE), care se desființează. Această tranziție ridică întrebări despre continuitatea proiectelor existente și capacitatea IȘE de a gestiona noile responsabilități fără resurse suplimentare.
Educația pe dovezi: ideal sau realitate?
Conceptul de educație bazată pe dovezi este, fără îndoială, atractiv. Totuși, implementarea sa necesită mai mult decât un cadru instituțional. Este nevoie de o schimbare profundă în mentalitatea decidenților politici, a cadrelor didactice și a societății în ansamblu. Într-un mediu în care pseudoștiința și opiniile neinformate domină adesea discursul public, cum va reuși IȘE să devină un catalizator al schimbării?
De asemenea, rămâne de văzut dacă IȘE va putea să își păstreze independența și obiectivitatea, având în vedere legătura sa strânsă cu Ministerul Educației. Fără o autonomie reală, riscul ca institutul să devină un simplu instrument birocratic este considerabil.
Un viitor incert
Reînființarea Institutului de Științe ale Educației reprezintă, fără îndoială, un pas important pentru revitalizarea cercetării educaționale în România. Totuși, succesul său depinde de capacitatea de a depăși obstacolele financiare, administrative și culturale care au limitat inițiativele similare în trecut.
Într-o țară în care educația este adesea subminată de lipsa de resurse și de priorități politice fluctuante, IȘE are o misiune dificilă. Rămâne de văzut dacă acest „motor principal” va reuși să genereze schimbările necesare sau dacă va rămâne doar o altă inițiativă ambițioasă, dar insuficient susținută.
