1940: Anul în care România a fost lăsată singură în fața lupilor
În 1940, România a fost lăsată singură în fața pretențiilor teritoriale ale vecinilor săi, într-o conjunctură internațională nefavorabilă. Marile puteri occidentale, Anglia și Franța, erau prea preocupate de propria lor supraviețuire pentru a se mai gândi la soarta altor țări precum România. Sistemul de alianțe pe care România îl construise cu migală pentru a aduna statele mici și mijlocii într-o coaliție antirevizionistă s-a prăbușit la prima provocare a lui Hitler. Izolată pe plan internațional și cu o politică externă ezitantă, România a fost forțată să cedeze o parte din teritoriul său fără a trage un foc de armă.
Auto-victimizare sau auto-sabotaj?
Deși conjunctura externă a jucat un rol major în tragedia din 1940, ar fi o greșeală să limităm cauzele doar la acestea. Românii au tendința de a arunca responsabilitatea pentru momentele dificile ale istoriei lor naționale pe seama altora. Însă, trebuie să ne întrebăm: cât de mult ne-am sabotat singuri? Am intrat în primul război mondial nepregătiți din punct de vedere militar. Am făcut acte impulsive, precum lovitura de stat din 23 august 1944, care a luat prin surprindere chiar și pe rușii cu care orice conducere serioasă ar fi negociat înainte de a întoarce armele. Am neglijat slăbiciunile interne și am permis ca temeliile naționale să devină șubrede.
Dictatura, corupția și situația internațională: o combinație fatală
Dictatura instaurată de Carol al II-lea, corupția endemică și situația internațională au fost cei trei factori care au condus la prăbușirea României. Dictatura lui Carol al II-lea nu a reușit să îndeplinească condiția esențială pentru a fi acceptată: concentrarea pe însănătoșirea morală a țării, pe îmbărbătarea patriotică a cetățenilor, pe pregătirea Armatei pentru a face față unui eventual atac extern. În schimb, regimul a stimulat corupția, iar banii publici au ajuns în buzunarul regelui în loc să fie folosiți pentru aprovizionarea Armatei și cumpărarea de armament. Această corupție, combinată cu situația internațională precară, a dus la o surpare din interior a României.
Un rege imoral într-o vreme de criză
Imaginea publică a lui Carol al II-lea a fost una dezastruoasă. Într-o vreme de criză, românii așteptau un lider serios și responsabil. În schimb, au avut un rege vesel, petrecăreț, imoral. Acest contrast între primejdia din afară și comportamentul frivol al regelui a contribuit la șubrezirea temeliilor naționale. Dictatura lui Carol al II-lea a devenit un simbol al corupției și al iresponsabilității, confirmând teza că corupția prăbușește țara.
Sursa: Top Secret Craiova
