PSD si PNL vor avea liste comune la alegerile europarlamentare
Membrii PSD și PNL au votat privind comasarea alegerilor în România și liste comune la europarlamentare. Cinci liberali s-au opus acestor propuneri, în ședința BPN a partidului.
Membrii PSD și PNL au votat, miercuri, comasarea alegerilor în România și liste comune la europarlamentare. Cinci liberali au votat „împotrivă”, doi s-au abținut, în timp ce 58 au votat „pentru”, au declarat surse politice, pentru Antena 3 CNN, iar liderii PSD au votat în unanimitate calendarul alegerilor din 2024, comasarea și listele comune.
Cei cinci membri PNL care au votat împotriva sunt: Robert Sighiartău – vicepreședintele PNL, Ioan Turc – primarul din Bistrița – Năsăud, președintele PNL Bihor – Ilie Bolojan, fostul premier Florin Cîțu și Florin Birta – primarul din Oradea. Președintele PNL Vâlcea, Cristian Buican, și Președintele CJ Timiș, Alin Nica, s-au abținut.
Ilie Bolojan, președintele PNL Bihor, și Robert Sighiartău au fost printre cei care și-au exprimat dezaprobarea față de formula propusă. Bolojan a avertizat că liberalii din Ardeal nu vor „trage” la europarlamentare dacă lista va fi comună cu PSD. „Este un dezastru și ne pierdem identitatea și nu o să mai revină electoratul la viitoarele alegeri spre PNL”, a spus Bolojan,
„Dacă te prostituezi o faci până la capăt”, le-a transmis liderul PNL Vâlcea, Cristian Buican, liberalilor prezenți în sală, cu aluzie la faptul că ar trebui făcute înțelegeri nu doar pentru europarlamentare.
Florin Cîţu: Am votat împotriva listei comune PNL-PSD la alegerile pentru Parlamentul European. Senatorul PNL Florin Cîţu arată că a votat împotriva listei comune PNL-PSD la alegerile pentru Parlamentul European. „La BPN -ul de azi am votat ÎMPOTRIVA listei comune PNL-PSD la alegerile pentru Parlamentul European. Niciodată nu voi vota un socialist/pesedist! Este o alianță toxică pentru români și pentru PNL”, a postat Cîţu pe Facebook.
Ciucă, în ședința PNL: Comasarea va anula riscul creșterii curentelor extremiste. Comasarea va putea să asigure o prezență cât mai mare a cetățenilor la vot, va anula riscul creșterii curentelor extremiste și nu în ultimul rând va asigura: stabilitatea politică și coerența actului de guvernare, spune Nicolae Ciucă în ședința conducerii PNL, spun surse liberale.
„Comasarea va putea să asigure o prezența cât mai mare a cetățenilor la vot. Va anula riscul creșterii curentelor extremiste și nu în ultimul rând va asigura: stabilitatea politică, coerența actului de guvernare și evitarea unei situații de degringolada în condițiile în care la granița României există un conflict care din păcate are un potențial care vizează nu numai Ucraina, ci și Republica Moldova.
Fiind vorba de o negociere, am ținut cont de cee a ce a însemnat activitatea PNL din momentul în care și-a asumat guvernarea până astăzi și nevoia de a asigura activitatea politică și continuarea actului de guvernare. PNL a avut că obiectiv principal dezvoltarea României. Și îl are în continuare. În acest sens, s-au depus toate eforturile pt absorbția fondurilor europene într-un procent cât mai mare. Am încheiat anul 2023 cu o absorbție de peste 95%”, le-a spus Nicolae Ciucă liderilor PNL. El a amintit și de investiții și a spus că „PNL, dincolo de asigurarea încrederii investitorilor și absorbției investițiilor străine în sume record, s-a preocupat să asigure bani pentru investiții și ne-am preocupat de ceea ce înseamnă modernizarea României în mediul rural”.
„Am avut liniile roșii de care partidul nu s-a desprins- cota unică, pilonul 2 de pensii, sprijinirea și consolidarea mediului de afaceri și a capitalului autohton. Am făcut tot ce a fost posibil pt a sprijini toate proiectele care vizează industrializarea țării. Și sprijinul pe care PNL l-a asigurat pt fermierii din România. Dezvoltarea sectorului energetic, dincolo de măsurile luate pt trecerea țării prin criză energetică.
Suntem un pilon de stabilitate, una din puținele țări care a asigurat o coerentă în ceea ce privește politică internă și politică externă, fiind o țară care a permis derularea de măsuri în ceea ce privește asigurarea securității în regiunea Marii Negre. Sunt convins că ați avut întâlniri cu omologi din țări europene și non europene, iar România a fost apreciată pt formulă de stabilitate.
La finalul negocierilor, pornind de la cele spuse, am reușit că în final să venim cu o formulă agreată de comasare a alegerilor europarlamentare cu locale și la liste comune la europarlamentare, care să permită continuitatea proiectelor noastre. Este un prim pas pentru o guvernare responsabilă după 2024. O guvernare puternică pentru România. Este un efort important, dar trebuie să primeze mai mult interesul României și al românilor. De aici și de peste hotare”, a încheiat Ciucă.
Sursa: Antena 3