Diverse

Cele mai multe salarii din biserica românească sunt de 65%.

Cele mai multe salarii din biserica romaneasca sunt de 65

Patriarhul Daniel cere autorităților să mărească salariile personalului neclerical din biserici la nivelul salariului minim pe economie. De asemenea, să mărească și numărul de posturi pentru preoții care primesc o parte din bani din fonduri publice. Îngrijitorii și cei care cântă în biserici primesc acum în jur de 2.300 de lei brut.

În momentul de față, preoții primesc sprijin salarial de la stat: 65% sau 80%, în funcție de veniturile bisericii. Restul și-l asigură din fondurile parohiei. Patriharul Daniel susține că cei din mediul rural nu se pot finanța. În România lucrează 18.581 de preoți. Dintre aceștia, 101 au funcţii asimilate demitarilor, cum ar fi miniştri, parlamentari și primesc un salariu între 23.000 și 18.000 brut, plătit în întregime de stat. Patriharul, de exemplu, are 23.920 brut.

Unii preoți au funcții de conducere cum ar fi secretar patriarhal, inspector bisericesc sau stareț. Aceste funcții sunt asimilate profesorilor, iar în funcție de grad și vechime au un salariu între 6.872 și 4.235 brut. Cei mai mulți preoți au funcții de execuție, adică preoţii cu parohii. Și în cazul lor se ține cont de vechime și au salariu între 5500 și 4000 lei brut. Sunt și preoți care au salarii mai mici. De plidă, cei care lucrează în spitale sau penitenciare sunt asimilaţi personalului TESA. Statul român sprijină și biserica din Republica Moldova. 314 preoți care slujesc peste Prut primesc o parte din salariu din România.

Sursa: