Ministerul Muncii și Solidarității Sociale a anunțat că românii vor primi în continuare ajutor pentru plata facturilor la încălzire. Potrivit MMSS, drepturile de ajutor de încălzire vor rămâne în plată în toată perioada rămasă din sezonul rece din primăvara lui 2024. ”Drepturile de ajutor de încălzire, acordate în toamna lui 2023, inclusiv pentru cei care utilizează material lemnos, în perioada rămasă din sezonul rece din primăvara lui 2024, vor fi menținute în plată. Guvernul a aprobat menținerea în plată, la același nivel, a drepturilor de ajutor de încălzire și suplimentului pentru energie pentru perioada rămasă din sezonul rece 2023-2024, în contextul modificărilor legislative survenite în ultima perioadă”, se arată pe pagina oficială de Facebook a MMSS. ”Cererile soluționate în toamna anului 2023, cu precădere cele referitoare la sumele acordate în vederea achiziționării de material lemnos, se mențin în plată, în aceleași condiții, și în primăvara anului 2024. Astfel, noile criterii de acordare a ajutorului de încălzire și a suplimentului pentru energie, prevăzute de Legea privind Venitul Minim de Incluziune (VMI), care a înlocuit Venitul Minim Garantat (VMG), se vor aplica doar pentru solicitanții care au depus cereri de acordare a ajutorului de încălzire și a suplimentului pentru energie după data de 1 ianuarie 2024”, mai spus reprezentanții Ministerului Muncii. ”Actul normativ a fost aprobat de Guvern și pentru ca majorarea cu 13,8% a punctului de pensie, aplicată de la începutul anului, să nu afecteze drepturile de ajutor pentru încălzire deja stabilite și/sau plătite, cum este cazul ajutoarelor pentru cei care se încălzesc cu lemne și/sau alte materiale solide ori petroliere. Totodată, se va aplica scutirea de la plata debitelor, în situația în care acestea au fost deja constituite prin decizia directorului executiv al agenției pentru plăți și inspecție socială județeană/a municipiului București”, concluzionează Ministerul Muncii. ”Măsura aplicată vine în sprijinul celor aflați în dificultate financiară, mai ales că o mare parte a beneficiarilor de ajutor pentru încălzire și a suplimentului pentru energie fac parte din categoria pensionarilor și a familiilor cu copii, aceștia fiind cei mai afectați în condițiile în care nu vor mai putea beneficia de aceste măsuri de protecție”, a declarat ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Simona Bucura-Oprescu.
Sursa: Antena3.ro