Adăposturile pentru populație: o problemă ignorată sau o prioritate națională?
Într-un context geopolitic tensionat, România se confruntă cu o realitate alarmantă: doar 3% din populație are acces la adăposturi în caz de război sau dezastre naturale. Această statistică, dezvăluită de un raport al Curții de Conturi, subliniază o problemă structurală gravă, care necesită o atenție imediată și resurse financiare semnificative.
Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, a atras atenția asupra stării precare a adăposturilor existente, evidențiind necesitatea unei finanțări adecvate pentru renovarea și modernizarea acestora. Potrivit acestuia, responsabilitatea revine atât autorităților locale, cât și proprietarilor privați, în cazul adăposturilor situate în clădiri private. Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) are autoritatea de a aplica amenzi pentru neconformitate, însă acest mecanism pare insuficient pentru a rezolva problema la scară națională.
Deficiențe structurale și lipsa unei strategii coerente
Controalele efectuate de IGSU în 2024 au scos la iveală deficiențe majore în infrastructura adăposturilor. Printre cele mai frecvente probleme se numără conductele care traversează spațiile destinate adăpostirii, inundațiile și instalațiile electrice sau de ventilație degradate. Aceste deficiențe nu doar că reduc capacitatea de utilizare a adăposturilor, dar pun și în pericol siguranța celor care ar putea fi nevoiți să le folosească.
Un alt aspect critic este utilizarea improprie a acestor spații. În multe cazuri, adăposturile sunt ocupate de materiale care, deși pot fi îndepărtate relativ rapid, împiedică utilizarea imediată în caz de urgență. Această situație reflectă o lipsă de prioritizare și de conștientizare a importanței acestor facilități.
Exemple internaționale și lecții pentru România
În timp ce România se confruntă cu aceste provocări, alte țări oferă exemple de bune practici. Finlanda, de exemplu, a continuat să construiască și să întrețină adăposturi chiar și după încheierea Războiului Rece, demonstrând o abordare proactivă și strategică. În contrast, alte state nordice au renunțat la aceste investiții în perioadele de pace, subestimând riscurile potențiale.
Acest contrast evidențiază necesitatea unei strategii naționale coerente, care să prioritizeze siguranța populației. Într-un context în care conflictele regionale și dezastrele naturale devin din ce în ce mai frecvente, ignorarea acestei probleme ar putea avea consecințe grave.
Finanțarea: cheia unei soluții sustenabile
Raed Arafat a subliniat în mod repetat că soluționarea acestei probleme depinde în mare măsură de alocarea financiară. Fără resurse adecvate, orice plan de modernizare sau extindere a rețelei de adăposturi rămâne doar o intenție pe hârtie. În acest sens, este esențial ca autoritățile să stabilească priorități clare și să aloce fonduri în mod eficient.
De asemenea, implicarea sectorului privat ar putea reprezenta o soluție complementară. Proprietarii privați ai clădirilor care găzduiesc adăposturi ar trebui să fie încurajați, prin stimulente financiare sau alte mecanisme, să investească în modernizarea acestor spații.
Consecințele inacțiunii
Lipsa unei acțiuni decisive în această direcție nu doar că pune în pericol viețile cetățenilor, dar subminează și încrederea publicului în capacitatea autorităților de a gestiona situațiile de urgență. Într-o lume în care incertitudinea și riscurile sunt în creștere, neglijarea acestei probleme ar putea avea consecințe dezastruoase.
România se află la o răscruce de drumuri. Alegerea între inacțiune și o abordare proactivă ar putea defini nu doar siguranța populației, ci și poziția țării în fața provocărilor viitoare.
