Abuzul de putere: o amenințare internă ignorată?
România, un stat cu garanții solide de securitate prin apartenența la Uniunea Europeană, NATO și parteneriatul strategic cu Statele Unite, se confruntă cu un pericol care nu vine din afară, ci din interior. Profesorul Dan Voiculescu atrage atenția asupra unei probleme sistemice: abuzul de putere. Această practică, adânc înrădăcinată în structurile instituționale, reprezintă o amenințare majoră la adresa democrației și coeziunii sociale.
Instituțiile publice: instrumente ale intereselor private?
Într-o analiză critică, Voiculescu subliniază modul în care instituțiile publice sunt deturnate pentru a servi interese private. Manipulările și sfidarea cetățenilor cinstiți de către cei care dețin autoritate sunt descrise ca fiind simptome ale unei „cangrene” care afectează prosperitatea națională. Această utilizare abuzivă a puterii nu doar că subminează încrederea publicului, dar perpetuează un ciclu al impunității care slăbește fundamentul statului de drept.
Consecințele lipsei de responsabilitate
Un aspect esențial al analizei profesorului este lipsa de consecințe pentru cei care comit abuzuri de putere. În timp ce victimele sunt supuse umilinței și indiferenței, abuzatorii rămân adesea nepedepsiți. Această dinamică nu doar că încurajează perpetuarea comportamentelor abuzive, dar creează și un sentiment de neputință în rândul cetățenilor. Voiculescu subliniază necesitatea unei schimbări fundamentale: fiecare abuz de putere trebuie să fie sancționat corespunzător pentru a restabili echilibrul și încrederea în instituțiile statului.
Un apel la responsabilitate colectivă
În concluzie, profesorul Dan Voiculescu face un apel la conștientizarea și combaterea acestui flagel. El evidențiază că doar prin sancționarea fermă a abuzurilor de putere, România poate spera să își protejeze democrația și să își asigure un viitor bazat pe corectitudine și respect reciproc. Într-o societate în care autoritatea este folosită împotriva cetățenilor, progresul devine imposibil, iar coeziunea socială este inevitabil compromisă.
