Fraudele financiare: un fenomen scăpat de sub control?
Într-o realitate tot mai digitalizată, sute de români se confruntă cu un coșmar financiar: datorii pentru credite pe care nu le-au contractat niciodată. Schema este simplă, dar devastatoare. Hackerii fură datele personale ale victimelor și le folosesc pentru a deschide credite la instituții financiare nebancare. În mod paradoxal, legislația actuală permite ca aceste datorii să fie imputate victimelor, chiar dacă ele nu au semnat niciun document.
Un exemplu cutremurător este cazul unei învățătoare din Capitală, care s-a trezit cu o poprire pe salariu de 13.300 de lei. Buletinul său, furat cu un an înainte, a fost utilizat pentru a încheia un contract de credit. Adresa de corespondență folosită în contract nu era cea reală, iar semnătura de pe document ridică mari semne de întrebare. Totuși, conform legislației, semnarea contractelor de credit nu este obligatorie, ceea ce deschide larg ușa abuzurilor.
Instituțiile financiare nebancare: complice sau victimă?
Cel puțin 20 de instituții financiare nebancare sunt implicate în dosare de înșelăciune, conform datelor recente. Aceste entități acceptă contracte încheiate fără semnătura fizică sau digitală a solicitantului, bazându-se exclusiv pe datele din buletin. În lipsa unor mecanisme riguroase de verificare, adresele false și semnăturile contrafăcute devin o practică obișnuită. Această laxitate ridică întrebări serioase despre responsabilitatea acestor instituții în prevenirea fraudelor.
Avocații subliniază că victimele pot solicita expertize grafologice pentru a demonstra că semnăturile nu le aparțin. Totuși, acest proces este costisitor și consumator de timp, lăsând multe victime fără soluții imediate. În plus, decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție din 2019, care permite încheierea contractelor la distanță fără semnătură, complică și mai mult situația.
Atacurile cibernetice: o amenințare zilnică
România se confruntă zilnic cu până la 50.000 de atacuri cibernetice, conform declarațiilor Ministrului Digitalizării. Studiile arată că 24% dintre români au fost victime ale hackerilor în ultimul an. Aceste statistici alarmante evidențiază vulnerabilitatea infrastructurii digitale și lipsa unor măsuri eficiente de protecție a datelor personale.
În timp ce autoritățile încearcă să combată acest val de infracțiuni, victimele rămân adesea prinse într-un labirint birocratic. Plângerile depuse la poliție duc rareori la identificarea și pedepsirea autorilor, iar recuperarea prejudiciilor este aproape imposibilă. În acest context, întrebarea care se ridică este: cine protejează cetățenii de aceste abuzuri?
O legislație depășită de realitate
Problema principală pare să fie o legislație care nu ține pasul cu evoluția tehnologică. Lipsa unor cerințe stricte pentru autentificarea identității în contractele de credit și absența unor sancțiuni severe pentru instituțiile financiare care nu verifică datele clienților creează un mediu propice pentru fraude. În plus, victimele sunt lăsate să suporte consecințele, fără un sprijin real din partea statului.
Acest vid legislativ ridică întrebări fundamentale despre prioritățile autorităților și despre capacitatea lor de a proteja cetățenii într-o lume tot mai interconectată. În absența unor reforme urgente, fenomenul fraudelor financiare riscă să devină o criză națională, afectând nu doar victimele directe, ci și încrederea generală în sistemul financiar.
