Autorizațiile de construire: o birocrație pe cale de simplificare?
Într-un anunț recent, ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a adus în discuție o schimbare semnificativă în procesul de avizare și autorizare a construcțiilor. Propunerea vizează eliminarea unor etape birocratice care, până acum, au încetinit considerabil dezvoltarea urbanistică. Codul Urbanismului, aflat în procedura de adoptare, promite să reducă timpul necesar obținerii avizelor printr-o avizare unică, simultană, la toate ministerele implicate.
În prezent, procesul de avizare „în cascadă” este un obstacol major, necesitând obținerea succesivă a avizelor de la diverse instituții. Această metodă nu doar că prelungește durata procesului, dar generează și situații absurde, cum ar fi expirarea primelor avize înainte de finalizarea întregului demers. Noua abordare propusă ar putea elimina aceste sincope, oferind o soluție mai eficientă și mai transparentă.
Construcții fără autorizație: o idee revoluționară sau un risc calculat?
Una dintre cele mai controversate propuneri din acest Cod al Urbanismului este eliminarea necesității autorizațiilor de construire pentru anumite categorii de construcții. Ministrul a menționat exemple precum stațiile de încărcare electrică, terasele, garajele, bucătăriile de vară și chiar casele mici din mediul rural. Acestea ar putea fi realizate doar pe baza unei notificări la primărie, însoțite de un proiect întocmit de un specialist.
Totuși, această măsură ridică întrebări legate de controlul calității și respectarea normelor urbanistice. Deși proiectele vor necesita semnătura unui arhitect sau proiectant, lipsa unei verificări riguroase ar putea duce la abateri de la standardele de siguranță sau estetică urbană. Este un model inspirat din Occident, dar aplicabilitatea sa în contextul românesc rămâne de evaluat.
Casele mici: o soluție pentru mediul rural?
În ceea ce privește construcțiile rezidențiale, propunerea vizează casele unifamiliale de până la 150 de metri pătrați, fără mansardă sau etaje, destinate exclusiv nevoilor personale. Acestea ar putea fi construite în mediul rural fără a trece prin procedura tradițională de autorizare, cu condiția respectării planurilor urbanistice zonale și de detaliu.
Primăriile vor avea un termen de 15 zile pentru a aproba sau respinge notificările, oferind astfel o fereastră de control. Totuși, această măsură ar putea pune presiune pe autoritățile locale, care trebuie să gestioneze un volum mare de cereri într-un timp scurt. Rămâne de văzut dacă această abordare va reuși să reducă birocrația fără a compromite calitatea construcțiilor.
Digitalizarea: cheia eficienței sau un alt obstacol?
Un alt aspect important al reformei propuse este crearea unei platforme digitale pentru gestionarea certificatelor de urbanism și a autorizațiilor de construire. Aceasta ar trebui să simplifice procesul și să reducă interacțiunea directă cu funcționarii, minimizând astfel riscul de corupție și erori umane.
Cu toate acestea, implementarea unei astfel de platforme necesită resurse semnificative și o infrastructură IT solidă. În plus, gradul de alfabetizare digitală al populației și al funcționarilor publici ar putea reprezenta un obstacol în utilizarea eficientă a acestei soluții. Este un pas înainte, dar succesul său depinde de modul în care va fi gestionată tranziția către digitalizare.
Un model occidental, dar este România pregătită?
Propunerile din Codul Urbanismului reflectă o dorință clară de modernizare și eficientizare a proceselor birocratice. Totuși, implementarea acestor măsuri necesită o analiză atentă a contextului local, pentru a evita riscurile asociate cu o liberalizare excesivă a reglementărilor.
Deși modelul occidental poate servi drept inspirație, diferențele culturale, economice și administrative dintre România și alte țări europene ar putea influența rezultatele. Este esențial ca aceste schimbări să fie însoțite de măsuri de monitorizare și ajustare, pentru a asigura un echilibru între eficiență și responsabilitate.
